Anunț
privind rezultatele obținute urmare soluționării contestațiilor
privind verificarea îndeplinirii condițiilor de participare a candidaților înscriși la concursul
pentru ocuparea a 182 de posturi din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului
– aparatul central și al oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale
Domeniul Organizare, Arhivă Materială, SSM și SU
Domeniul Economic și Domeniul Investiții - Proiecte – specializare economică
Domeniul Tehnologia Informației
ANUNŢ
privind locul desfășurării probelor de concurs
Reamintim candidaților declarați admiși după verificarea documentelor depuse la dosarul de înscriere, că probele de concurs se vor desfășura după cum urmează:
- Doar candidații înscriși pentru domeniul tehnologia informației vor susține proba practică în data de 11.11.2024 orele 16,45 la sediul ORCT unde se va desfășura efectiv activitatea.
- Toți candidații înscriși pentru toate domeniile de activitate vor susține proba scrisă în data de 21.11.2024 orele 16,45 la sediul ORCT unde se va desfășura efectiv activitatea. Pentru posturile de la O.N.R.C., ORCT București și ORCT Ilfov proba scrisă se va desfășura la sediul Oficiului Național al Registrului Comerțului din Bd. Unirii 74, bloc J3b, tronson II – III, sector 3, București.
- Toți candidații declarați admiși după finalizarea probei scrise, vor susține proba de interviu, în data de 03.12.2024, la sediul Oficiului Național al Registrului Comerțului din București, Bd. Unirii 74, bloc J3b, tronson II – III, sector 3, București, conform programării ce va fi stabilită și comunicată.
Anunț privind rezultatele verificării îndeplinirii condițiilor de participare a candidaților înscriși la concursul pentru ocuparea a 182 de posturi din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului – aparatul central și al oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale
Domeniul organizare arhiva materiala SSM SU
Domeniul tehnologia informatiei
Domeniul economic si domeniul investitii proiecte - specializare economica
Domeniul registrului comertului central
Domeniul investitii specializare juridica
ANUNŢ
organizare concurs
Oficiul Național al Registrului Comerțului organizează concurs pentru ocuparea a 182 de posturi din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului – aparatul central și al oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, după cum urmează:
A. Posturile pentru care se organizează concurs:
I. Pentru Domeniul Juridic - 31 de posturi:
NR. CRT |
O.R.C.T |
FUNCȚIE |
COMPATIMENT |
1. |
O.N.R.C. |
consilier juridic specialist |
Direcția Contencios - Serviciul Avizare și Reprezentare |
2. |
Ilfov |
consilier juridic specialist |
Serviciul pentru Biroul Unic |
3. |
Ilfov cu desfășurarea activității la Compartimentul teritorial Buftea |
consilier juridic specialist |
Serviciul Registrul Comerțului |
4. |
Ilfov |
referent asistent |
Serviciul Registrul Comerțului |
5. |
Arad |
consilier juridic specialist |
Compartimentul Juridic |
6. |
Arad |
referent asistent |
Compartimentul Registrul Comerțului |
7. |
Argeș |
consilier juridic specialist |
Compartimentul Juridic |
8. |
Brașov |
consilier juridic specialist |
Serviciul pentru Biroul Unic |
9. |
Brașov |
consilier juridic specialist |
Serviciul Registrul Comerțului |
10. |
Brașov cu desfășurarea activității la O.R.C.T. Vâlcea |
referent asistent |
Serviciul Registrul Comerțului |
11. |
Cluj |
consilier juridic specialist |
Serviciul pentru Biroul Unic |
12. |
Galați |
consilier juridic specialist |
Serviciul pentru Biroul Unic |
13. |
Galați |
consilier juridic specialist |
Serviciul pentru Biroul Unic |
14. |
Galați |
referent asistent |
Serviciul Registrul Comerțului |
15. |
Giurgiu |
consilier juridic specialist |
Compartimentul pentru Biroul Unic |
16. |
Gorj |
consilier juridic specialist |
Compartimentul pentru Biroul Unic |
17. |
Harghita |
consilier juridic specialist |
Compartimentul Juridic |
18. |
Hunedoara |
consilier juridic specialist |
Serviciul pentru Biroul Unic |
19. |
Mureș |
consilier juridic specialist |
Compartimentul Juridic |
20. |
Olt |
consilier juridic specialist |
Compartimentul Juridic |
21. |
Satu-Mare |
consilier juridic specialist |
Serviciul pentru Biroul Unic |
22. |
Satu-Mare |
consilier juridic specialist |
Serviciul pentru Biroul Unic |
23. |
Sălaj |
consilier juridic specialist |
Compartimentul Juridic |
24. |
Sibiu |
consilier juridic specialist |
Compartimentul Juridic |
25. |
Suceava |
consilier juridic specialist |
Compartimentul Juridic |
26. |
Suceava |
consilier juridic specialist |
Compartimentul Juridic |
27. |
Teleorman |
consilier juridic specialist |
Compartimentul pentru Biroul Unic |
28. |
Teleorman |
referent asistent |
Compartimentul pentru Biroul Unic |
29. |
Timiș |
consilier juridic specialist |
Serviciul Registrul Comerțului |
30. |
Vaslui |
consilier juridic specialist |
Compartimentul pentru Biroul Unic |
31. |
Vrancea |
consilier juridic specialist |
Compartimentul pentru Biroul Unic |
II. Pentru Domeniul BPI - 32 posturi:
NR. CRT |
O.R.C.T |
FUNCȚIE |
COMPATIMENT |
1. |
O.N.R.C. |
consilier juridic specialist |
Serviciul Asistență Juridică BPI |
2. |
O.N.R.C. |
consilier juridic specialist |
Serviciul Asistență Juridică BPI |
3. |
O.N.R.C. |
expert specialist |
Serviciul Editare BPI |
4. |
O.N.R.C. |
expert specialist |
Serviciul Asistență Tehnică și Publicare BPI |
5. |
București |
consilier juridic specialist |
Serviciul BPI |
6. |
Ilfov |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
7. |
Ilfov |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
8. |
Bihor |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
9. |
Bihor |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
10. |
Bihor |
referent asistent |
Compartimentul BPI |
11. |
Caraș-Severin |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
12. |
Călărași |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
13. |
Cluj |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
14. |
Cluj |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
15. |
Constanța |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
16. |
Dâmbovița |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
17. |
Dolj |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
18. |
Dolj |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
19. |
Galați |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
20. |
Giurgiu |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
21. |
Harghita |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
22. |
Hunedoara |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
23. |
Ialomița |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
24. |
Mehedinți |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
25. |
Neamț |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
26. |
Prahova |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
27. |
Satu-Mare |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
28. |
Sălaj |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
29. |
Suceava |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
30. |
Teleorman |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
31. |
Timiș |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
32. |
Vaslui |
consilier juridic specialist |
Compartimentul BPI |
III. Pentru Domeniul Registrul Comerțului Central – 46 de posturi:
NR. CRT |
O.R.C.T |
FUNCȚIE |
COMPATIMENT |
1. |
București |
expert specialist |
Serviciul Registrul Comerțului Înmatriculări/Radieri |
2. |
București |
expert specialist |
Serviciul Registrul Comerțului Înmatriculări/Radieri |
3. |
Alba |
expert specialist |
Compartimentul Registrul Comerțului |
4. |
Alba |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
5. |
Arad |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
6. |
Bacău |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
7. |
Bihor |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
8. |
Botoșani |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
9. |
Brașov |
expert specialist |
Serviciul Registrul Comerțului |
10. |
Brașov |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
11. |
Brăila |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
12. |
Buzău |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
13. |
Caraș-Severin |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
14. |
Călărași |
expert specialist |
Compartimentul pentru Biroul Unic |
15. |
Călărași |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
16. |
Cluj |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
17. |
Constanța |
expert specialist |
Serviciul Registrul Comerțului |
18. |
Constanța |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
19. |
Covasna |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
20. |
Dolj |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
21. |
Galați |
expert specialist |
Serviciul Registrul Comerțului |
22. |
Galați |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
23. |
Giurgiu |
expert specialist |
Compartimentul Registrul Comerțului |
24. |
Giurgiu |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
25. |
Gorj |
expert specialist |
Compartimentul Registrul Comerțului |
26. |
Gorj |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
27. |
Harghita |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
28. |
Harghita |
referent SSD |
Compartimentul Registrul Comerțului |
29. |
Hunedoara |
expert specialist |
Compartimentul Registrul Comerțului |
30. |
Hunedoara |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
31. |
Ialomița |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
32. |
Ialomița |
expert specialist |
Compartimentul Registrul Comerțului |
33. |
Maramureș |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
34. |
Mehedinți |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
35. |
Mureș |
expert specialist |
Serviciul Registrul Comerțului |
36. |
Mureș |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
37. |
Neamț |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
38. |
Olt |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
39. |
Prahova |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
40. |
Satu-Mare |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
41. |
Sălaj |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
42. |
Sibiu |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
43. |
Teleorman |
expert specialist |
Compartimentul Registrul Comerțului |
44. |
Timiș |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
45. |
Tulcea |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
46. |
Vaslui |
expert specialist |
Compartimentul Digitizare Documente |
IV. Pentru Domeniul Organizare, Arhivă Materială, SSM și SU – 34 de posturi:
NR. CRT |
O.R.C.T |
FUNCȚIE |
COMPATIMENT |
1. |
O.N.R.C. |
expert specialist |
Serviciul Arhivă Materială |
2. |
O.N.R.C. |
expert specialist |
Serviciul Arhivă Materială |
3. |
O.N.R.C. |
expert specialist |
Serviciul Arhivă Materială |
4. |
O.N.R.C. |
expert specialist |
Serviciul Arhivă Materială |
5. |
O.N.R.C. |
expert specialist |
Serviciul Securitate și Sănătate în Muncă, Situații de Urgență |
6. |
O.N.R.C. |
expert specialist |
Serviciul Securitate și Sănătate în Muncă, Situații de Urgență |
7. |
O.N.R.C. |
expert specialist |
Serviciul Securitate și Sănătate în Muncă, Situații de Urgență |
8. |
București |
expert specialist |
Compartimentul SSM, SU |
9. |
București |
expert specialist |
Compartimentul SSM, SU |
10. |
Ilfov |
expert specialist |
Compartimentul SSM, SU |
11. |
Arad |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
12. |
Bihor |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
13. |
Bistrița-Năsăud |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
14. |
Bistrița-Năsăud |
expert specialist |
Compartimentul SSM, SU |
15. |
Brașov |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
16. |
Brăila |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
17. |
Buzău |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
18. |
Caraș-Severin |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
19. |
Călărași |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
20. |
Constanța |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
21. |
Covasna |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
22. |
Galați |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
23. |
Giurgiu |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
24. |
Gorj |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
25. |
Ialomița |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
26. |
Maramureș |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
27. |
Mehedinți |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
28. |
Mureș |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
29. |
Sălaj |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
30. |
Suceava |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
31. |
Teleorman |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
32. |
Tulcea |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
33. |
Vaslui |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
34. |
Vrancea |
expert specialist |
Compartimentul Gestionare Fizică Documente |
V. Pentru Domeniul Economic și Domeniul Investiții - Proiecte – specializare economică - 21 posturi:
NR. CRT |
O.R.C.T |
FUNCȚIE |
COMPATIMENT |
1. |
O.N.R.C. |
expert specialist |
Direcția Economică - Serviciul Financiar |
2. |
O.N.R.C. |
inspector specialist |
Direcția Economică - Serviciul Financiar |
3. |
O.N.R.C. |
inspector specialist |
Direcția Economică - Serviciul Financiar |
4. |
O.N.R.C. |
inspector specialist |
Direcția Economică - Serviciul Financiar |
5. |
O.N.R.C. |
inspector specialist |
Direcția economică - Serviciul Contabilitate |
6. |
O.N.R.C. |
inspector specialist |
Direcția economică - Serviciul Contabilitate |
7. |
O.N.R.C. |
inspector specialist |
Serviciul Achiziții Publice și Proiecte |
8. |
Ilfov |
expert specialist |
Compartimentul Economic |
9. |
Ilfov |
inspector specialist |
Compartimentul Administrativ |
10. |
Bacău |
inspector specialist |
Compartimentul economic |
11. |
Bihor |
inspector specialist |
Compartimentul economic |
12. |
Cluj |
inspector specialist |
Compartimentul administrativ |
13. |
Constanța |
inspector specialist |
Compartimentul administrativ |
14. |
Gorj |
inspector specialist |
Compartimentul administrativ |
15. |
Harghita |
inspector specialist |
Compartimentul economic |
16. |
Harghita |
referent asistent |
Compartimentul economic |
17. |
Ialomița |
inspector specialist |
Compartimentul economic |
18. |
Mureș |
inspector specialist |
Compartimentul administrativ |
19. |
Neamț |
inspector specialist |
Compartimentul economic |
20. |
Suceava |
inspector specialist |
Compartimentul economic |
21. |
Timiș |
inspector specialist |
Compartimentul administrativ |
VI. Pentru Domeniul Investiții - Proiecte – specializare juridică - 2 posturi:
NR. CRT |
O.R.C.T |
FUNCȚIE |
COMPATIMENT |
1. |
O.N.R.C. |
consilier juridic specialist |
Serviciul Achiziții Publice și Proiecte |
2. |
O.N.R.C. |
consilier juridic specialist |
Serviciul Achiziții Publice și Proiecte |
VII. Pentru Domeniul Tehnologia Informației – 16 posturi:
NR. CRT |
O.R.C.T |
FUNCȚIE |
COMPATIMENT |
1. |
O.N.R.C. |
expert specialist |
Serviciul Administrare Sisteme Comunicații la Nivel Național și Infrastructură IT ORCT Sud-Est (BR, BZ, CT, GL, TL, VN) |
2. |
O.N.R.C. |
specialist IT |
Compartimentul Audit Public Intern |
3. |
O.N.R.C.cu desfășurarea activității la Galați |
specialist IT |
Direcția IT - Serviciul Administrare Sisteme Comunicații la Nivel Național și Infrastructură IT ORCT Sud-Est (BR, BZ, CT, GL, TL, VN) |
4. |
O.N.R.C. cu desfășurarea activității la O.R.C.T. Sălaj |
specialist IT |
Serviciul Securitate Informatică la Nivel Național și Infrastructură IT ORCT Nord-Vest (BH,BN, CJ, MM, SM, SJ) |
5. |
O.N.R.C. cu desfășurarea activității la O.R.C.T. Suceava |
specialist IT |
Serviciul Administrare Sisteme Hardware la Nivel Național și Infrastructură IT ORCT Nord-Est (BC,BT, IS, NT, SV, VS) |
6. |
O.N.R.C. cu desfășurarea activității la O.R.C.T. Covasna |
specialist IT |
Serviciul Administrare Aplicații de Resurse și Planificare Economică la Nivel Național și Infrastructură IT ORCT Centru (AB, BV, CV, HR, MS, SB) |
7. |
O.N.R.C. |
specialist IT |
Serviciul Administrare Infrastructură IT ORCT București-Ilfov (B, IF) |
8. |
O.N.R.C. |
specialist IT (statistician) |
Serviciul Asistență Tehnică și Publicare BPI |
9. |
O.N.R.C. |
specialist IT (statistician) |
Serviciul Administrare Date Registrul Comerțului |
10. |
O.N.R.C. |
specialist IT (statistician) |
Serviciul Administrare Date Registrul Comerțului |
11. |
O.N.R.C. cu desfășurarea activității la O.R.C.T. Teleorman |
specialist IT (statistician) |
Serviciul Administrare Aplicații, Servicii Informatice la Nivel Național și Infrastructură IT ORCT Sud (AG, CL, DB, GR, IL, PH, TR) |
12. |
O.N.R.C.cu desfășurarea activității la O.R.C.T. Giurgiu |
specialist IT (statistician) |
Serviciul Administrare Aplicații, Servicii Informatice la Nivel Național și Infrastructură IT ORCT Sud (AG, CL, DB, GR, IL, PH, TR) |
13. |
O.N.R.C. |
specialist IT (statistician) |
Serviciul E-guvernare la Nivel Național și Infrastructură IT ORCT Vest (AR, CS, HD, TM) |
14. |
O.N.R.C.cu desfășurarea activității la O.R.C.T. Alba |
specialist IT (statistician) |
Serviciul Administrare Aplicații de Resurse și Planificare Economică la Nivel Național și Infrastructură IT ORCT Centru (AB, BV, CV, HR, MS, SB) |
15. |
O.N.R.C.cu desfășurarea activității la O.R.C.T. Bucuresti |
specialist IT (statistician) |
Serviciul Administrare Infrastructură IT ORCT București-Ilfov (B, IF) |
16. |
O.N.R.C.cu desfășurarea activității la O.R.C.T. Bucuresti |
specialist IT (statistician) |
Serviciul Administrare Infrastructură IT ORCT București-Ilfov (B, IF) |
B. Condiții de participare la concurs:
Pentru posturile vacante din cadrul ONRC și ORCT se poate înscrie la concurs persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
- are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- cunoaște limba română, scris și vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h);
Contractul individual de muncă se încheie între persoana care îndeplinește condițiile pentru a fi angajată pe o funcție contractuală și Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin reprezentantul său legal, în condițiile prevăzute de Legea nr.53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea următoarelor cerințe specifice:
- persoana să aibă cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- persoana să cunoască limba română, scris și vorbit;
- persoana să aibă capacitate deplină de exercițiu;
- persoana să îndeplinească condițiile de studii necesare ocupării postului;
- persoana să îndeplinească condițiile de vechime, respectiv de experiență necesare ocupării postului, după caz;
- persoana să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- persoana nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- contractul să nu conțină clauze de confidențialitate sau, după caz, clauze de neconcurență.
C. Documentele necesare înscrierii la concurs/examen:
Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta următoarele documente:
- formular de înscriere la concurs cu nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal, formular FPO-RU-06_07 (click aici);
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate;
- copia carnetului de muncă (pentru activitatea desfășurată până la 01.01.2011).
- extras REVISAL însoțit de adeverință de vechime care atestă vechimea dobândită în muncă și în specialitatea postului pentru care se candidează (semnate, ștampilate și cu nr. de înregistrare, pentru activitatea desfășurată după data de 01.11.2011).
- certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar. Certificat de cazier judiciar poate fi înlocuit cu o declarația pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale și conformitatea cu originalul a documentelor cerute, formular FPO-RU-06_10 (click aici). În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul certificatului de cazier judiciar sau, după caz, a extrasului de pe cazierul judiciar, anterior datei de susținere a probei scrise.
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
- curriculum vitae, model comun european.
D. Locul înscrierii/depunerii documentelor de concurs:
Documentele pentru înscrierea la concurs, se depun, după caz:
- fizic la compartimentul resurse umane din cadrul ONRC ce asigură organizarea și desfășurarea concursului din Bd. Unirii nr.74, bl J3b, tronson II-III, sector 3, București;
- prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid, poșta electronică înăuntrul termenului de înscriere la adresa de mail: concursuri@onrc.ro;
În situația în care candidații transmit dosarele de concurs prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid, poșta electronică, candidații primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceștia și au obligația de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la lit. a)- e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfășurării concursului, dar nu mai târziu de data și ora organizării probei de interviu, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de angajare.
Transmiterea documentelor prin poșta electronică se realizează în format pdf cu volum maxim de 5 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă. Nerespectarea prevederilor conduce la respingerea candidatului.
- Informații suplimentare se pot obține la compartimentul resurse umane la nr. de telefon 021/3160810, interior 503, 506, 502.
E. Locul desfășurării probelor de concurs:
- Proba practică pentru Domeniul IT se susține la sediul ORCT unde se va desfășura efectiv activitatea.
- Proba scrisă pentru toate domeniile se va susține la sediul ORCT unde se va desfășura activitatea
* pentru posturile de la O.N.R.C., ORCT București și ORCT Ilfov proba scrisă se va desfășura la sediul Oficiului Național al Registrului Comerțului din Bd. Unirii 74, bloc J3b, tronson II – III, sector 3, București.
- Proba de interviu pentru toate domeniile se va susține la sediul Oficiului Național al Registrului Comerțului din Bd. Unirii 74, bloc J3b, tronson II – III, sector 3, București, conform programării ce va fi stabilită și comunicată după proba scrisă.
F. CALENDARUL ORGANIZĂRII CONCURSULUI
Publicare anunț concurs |
17.10.2024 |
|
Perioada de înscriere candidați |
17.10.2024 |
31.10.2024 |
Verificarea dosarului de concurs |
01.11.2024 |
04.11.2024 |
Afișare rezultate privind îndeplinirea condițiilor de participare la concurs |
05.11.2024 |
06.11.2024 |
Depunere contestații* împotriva rezultatelor privind îndeplinirea condițiilor de participare la concurs |
7.11.2024 |
|
Soluționare contestații depuse împotriva rezultatelor privind îndeplinirea condițiilor de participare la concurs: |
8.11.2024 |
|
Proba practică** pentru posturile de specialitate informatică |
11.11.2024 |
|
Afișare rezultatelor la proba practică |
12.11.2024 |
14.11.2024 |
Depunere contestații* la proba practică |
15.11.2024 |
|
Soluționare contestații la proba practică și afișarea rezultatelor probei |
18.11.2024 |
20.11.2024 |
Proba scrisă |
21.11.2024 |
|
Afișare rezultate la proba scrisă |
26.11.2024 |
|
Depunere contestații* la proba scrisă |
27.11.2024 |
|
Soluționare contestații la proba scrisă și afișarea rezultatelor finale |
28.11.2024 |
02.12.2024 |
Probă interviu |
03.12.2024 |
|
Afișare rezultatelor la proba de interviu |
04.12.2024 |
06.12.2024 |
Depunere contestații* la proba de interviu |
09.12.2024 |
|
Soluționare contestații la proba de interviu și afișarea tabelului cu rezultate finale a candidaților declarați admiși la proba de interviu |
10.12.2024 |
12.12.2024 |
Afișarea rezultatelor finale ale concursului |
13.12.2024 |
*Contestațiile se transmit la adresa de email: concursuri@onrc.ro;
**Se susține înainte de data stabilită pentru proba scrisă iar obținerea a minimum 50 de puncte la proba practică este condiție pentru a susține proba scrisă;
g) Cerințe, tematica și bibliografia de concurs:
|
DOMENIUL |
FUNCȚIA |
STUDII NECESARE |
TEMATICĂ ȘI BIBLIOGRAFIE |
I. |
JURIDIC |
Consilier juridic specialist |
studii superioare juridice absolvite cu diplomă de licență |
|
Referent asistent |
studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat |
|||
II. |
B.P.I. |
Consilier juridic specialist |
studii superioare juridice absolvite cu diplomă de licență |
|
Expert specialist |
studii superioare tehnice, economice, administrație publică absolvite cu diplomă de licență |
|||
Referent asistent |
studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat |
|||
III. |
Registrul Comerțului Central |
Expert specialist la digitizare documente |
studii superioare tehnice, economice, administrație publică absolvite cu diplomă de licență |
|
Expert specialist la B.U. și R.C. |
||||
Referent SSD |
studii superioare de scurtă durată tip colegiu, în domeniul tehnic |
|||
IV. |
Organizare, Arhivă Materială, SSM și SU |
Expert specialist la arhivă materială și gestionare fizică documente |
studii superioare tehnice, economice, administrație publică absolvite cu diplomă de licență și certificat/ adeverință curs arhivar |
|
Expert specialist la SSM și SU |
studii superioare tehnice, economice, administrație publică absolvite cu diplomă de licență și curs de securitate și sănătate în muncă |
|||
V. |
Domeniul Economic și Domeniul Investiții - Proiecte – specializare economică |
Inspector specialist |
studii superioare economice absolvite cu diplomă de licență |
|
Expert specialist |
studii superioare tehnice, economice, administrație publică absolvite cu diplomă de licență |
|||
Referent asistent |
studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat |
|||
VI. |
Domeniul Investiții - Proiecte – specializare juridică |
Consilier juridic specialist |
studii superioare juridice absolvite cu diplomă de licență |
|
VII. |
IT |
Expert specialist |
studii superioare de specialitate informatică, absolvite cu diplomă de licență sau studii superioare absolvite cu diplomă de licență de profil tehnic cu absolvirea unor cursuri de specialitate în domeniul informatic |
|
Specialist IT |
||||
Specialist IT (statistician) |
OBSERVAȚIE: Opțiunea candidaților pentru compartimentul din cadrul ORCT/ONRC ales la înscriere are caracter subsidiar, criteriul principal de selecție fiind nota finală obținută.
H. Fișa cadru de post ***
|
DOMENIUL |
FUNCȚIA |
Fișa postului |
I. |
JURIDIC |
Consilier juridic specialist |
|
Referent asistent |
|||
II. |
B.P.I. |
Consilier juridic specialist |
|
Expert specialist |
|||
Referent asistent |
|||
III. |
Registrul Comerțului Central |
Expert specialist la digitizare documente |
|
Expert specialist la B.U. și R.C. |
|||
Referent SSD |
|||
IV. |
Organizare, Arhivă Materială, SSM și SU |
Expert specialist la arhivă materială și gestionare fizică documente |
|
Expert specialist la SSM și SU |
|||
V. |
Domeniul Economic și Domeniul Investiții - Proiecte – specializare economică |
Inspector specialist |
|
Expert specialist |
|||
Referent asistent |
|||
VI. |
Domeniul Investiții - Proiecte – specializare juridică |
Consilier juridic specialist |
|
VII. |
IT |
Expert specialist |
|
Specialist IT |
|||
Specialist IT (statistician) |
OBSERVAȚIE: Atribuțiile enunțate în fișele de post anexate, nu au caracter limitativ urmând a fi particularizate în funcție de compartimentul în care viitorul salariat își va desfășura activitatea.
***Activitatea specifică a fiecare post scos la concurs, implică lucrul cu calculatorul, în sistem informatic.
- Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului/examenului de ocupare a posturilor vacante sau temporar vacante de execuție și de conducere (director direcție, șef serviciu, șef birou) din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului și oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1429/C/04.08.2023 (click aici)