ÎNREGISTRARE PERSOANE FIZICE (PFA, II ȘI IF)
Acțiuni prealabile
- Firma constituie un element obligatoriu de identificare si individualizare a profesioniștilor persoane fizice autorizate/Întreprinderi individuale/ Întreprinderi familiale. Firma este, după caz, numele de stare civila, respectiv denumirea sub care PFA/ II/ IF își desfășoară activitatea si care îl deosebește de orice alt profesionist înregistrat în registrul comerțului. Verificarea si rezervarea firmei se realizează la nivel național, ca o operațiune prealabilă înmatriculării.
- Cererea de rezervare denumire firma se depune la oricare dintre oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, direct la ghiseu, prin corespondenta (poștă, curier), prin poșta electronică sau prin intermediul portalului de servicii online al ONRC https://portal.onrc.ro
- Formalitățile aferente se găsesc
https://www.onrc.ro/index.php/ro/inmatriculari/operatiuni-prealabile/verificare-si-rezervare-pfa-ii-if
- Dovada de rezervare denumire firma se eliberează în aceeași zi în care s-a depus cererea, cel târziu în ziua următoare depunerii acesteia.
- Refuzul rezervării denumirii poate fi atacat odată cu soluția dată la cererea de înregistrare
Pasul următor
- Cererea de înregistrare în registrul comerțului si de autorizare a funcționării persoanei fizice autorizate PFA / întreprinderii individuale II / întreprinderii familiale IF se depune la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială se află sediul profesional / la oricare dintre oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, direct la ghișeu, prin corespondență (poștă/curier), prin poșta electronică sau prin intermediul portalului de servicii online al ONRC - https://portal.onrc.ro
- Formalitățile aferente înmatriculării pot fi accesate la
https://www.onrc.ro/index.php/ro/inmatriculari/persoane-fizice
Soluționarea cererilor:
- Înregistrarea în registrul comerțului a PFA, II si IF se face în baza încheierii registratorului.
- Împotriva încheierii registratorului se poate formula plângere în condițiile art. 112 – 113 din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului.
- Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare este de 3 zile lucrătoare, calculat de la data înregistrării cererii sau, după caz, de la data completării cererii cu documentele solicitate.
- Soluţionarea cererilor de înregistrare prevăzute se realizează pe bază de înscrisuri. La solicitarea expresă a părţii sau a reprezentantului acesteia, se organizează audienţă publică pentru susţinerea şi soluţionarea cererii (pentru efectuarea programărilor pentru audientă: programari@(indicativul județului ex. tl).onrc.ro)
Servicii de asitență:
- Redactarea actelor, acordarea de îndrumări pentru completarea corectă a cererii de înregistrare, efectuarea formalităţilor de depunere a documentelor şi de reprezentare a persoanei fizice la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal pot fi efectuate prin birourile de asistenţă şi reprezentare care funcţionează în cadrul primăriilor.
Acte normative de referință:
- Legea nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului.
- O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016.
ÎNREGISTRARE MODIFICĂRI PERSOANE JURIDICE
- Schimbarea formei juridice
- Transferul sediului social al SE într-un alt stat membru
- Transmiterea partilor de interes si a partilor sociale
- Fuziunea uneia sau mai multor societati într-o societate pe care o constituie
- Fuziunea uneia sau mai multor societati cu o societate existenta
- Fuziunea transfrontaliera
Servicii de asistență:
- Redactarea actului constitutiv sau completarea formularului-tip de act constitutiv, redactarea actelor modificatoare ale actului constitutiv, precum şi a altor acte supuse înregistrării în registrul comerţului; darea de dată certă pentru actele redactate de serviciile de asistenţă; înregistrarea cererii de înregistrare şi a documentelor anexate acesteia ale solicitanţilor care au beneficiat, la cerere, de servicii de asistenţă în condiţiile Legii nr. 265/2022 pot fi efectuate, contra cost, prin serviciile de asistenţă din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.
Acte normative de referință:
- Legea nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului.
- Legea societăților nr. 31/1990 – republicată cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în executarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modicările și completările ulterioare, Titlul V - Capitolul I: Grupurile de interes economic;
- Legea cooperației agricole nr. 566/2004 - cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare
ÎNREGISTRARE PERSOANE JURIDICE
Acțiuni prealabile
- Firma constituie un element obligatoriu de identificare si individualizare a profesioniștilor persoane juridice - societati, societati europene cu sediul în România, regii autonome, companii nationale si societati nationale, societati cooperative, cooperative agricole, organizatii cooperatiste de credit si case centrale ale acestora, societati cooperative europene cu sediul în România, grupuri de interes economic, grupuri europene de interes economic cu sediul în România, alte persoane juridice prevazute în mod expres de lege . Firma este denumirea sub care profesionistul persoana juridica îsi desfasoara activitatea si care îl deosebeste de orice alt profesionist înregistrat în registrul comerțului. Verificarea si rezervarea firmei se realizeaza la nivel national înainte de întocmirea actelor constitutive sau, în cazul schimbarii denumirii, a actelor modificatoare ale acestora, si depunerii cererii de înregistrare la oficiul registrului comertului.
- Cererea de rezervare denumire firma se depune la oficiul registrului comertului direct la ghiseu, prin corespundenta sau online prin portalul de servicii online al ONRC http://portal.onrc.ro.
- Formalitățile aferente se găsesc la
https://www.onrc.ro/index.php/ro/inmatriculari/operatiuni-prealabile/verificare-si-rezervare-firma
- Dovada de rezervare denumire firma se elibereaza în acceasi zi în care s-a depus cererea de rezervare denumire firma, cel târziu în ziua urmatoare depunerii acesteia
- Refuzul rezervării denumirii poate fi atacat odată cu soluția dată la cererea de înregistrare
Pasul următor
- Cererea de înregistrare în registrul comerțului si de autorizare a funcționarii persoanei juridice se depune la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială solicitantul îsi stabilește sediul social / la oricare dintre oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, direct la ghișeu, prin corespondență (poștă/curier), prin poșta electronică sau prin intermediul portalului de servicii online al ONRC http://portal.onrc.ro.
Soluționarea cererilor:
- Înregistrarea în registrul comerțului a persoanei juridice se face în baza încheierii registratorului.
- Împotriva încheierii registratorului se poate formula plângere în condițiile art. 112 – 113 din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului.
- Pentru operaţiunile de înregistrare în registrul comerțului nu se percep taxe şi tarife, însă se percepe un tarif de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru publicarea extrasului încheierii prin care s-a dispus înmatricularea și autorizarea funcționării, care poate fi achitat la ghișeu (in numerar sau cu card bancar), prin mandat poștal sau ordin de plată. Pentru plata prin virament bancar, conturile pot fi accesate https://www.onrc.ro/index.php/ro/conturi-iban.
- Pentru cererile care se transmit online prin portalul de servicii ONRC https://portal.onrc.ro, plata tarifelor se face si on-line pe portalul https://portal.onrc.ro.
- Soluţionarea cererilor de înregistrare prevăzute se realizează pe bază de înscrisuri. La solicitarea expresă a părţii sau a reprezentantului acesteia, se organizează audienţă publică pentru susţinerea şi soluţionarea cererii.(pentru efectuarea programărilor pentru audiență: programari@(indicativul județului ex. tl).onrc.ro)
Servicii de asistență:
- Redactarea actului constitutiv sau completarea formularului-tip de act constitutiv, redactarea actelor modificatoare ale actului constitutiv, precum şi a altor acte supuse înregistrării în registrul comerţului; darea de dată certă pentru actele redactate de serviciile de asistenţă; înregistrarea cererii de înregistrare şi a documentelor anexate acesteia ale solicitanţilor care au beneficiat, la cerere, de servicii de asistenţă în condiţiile Legii nr. 265/2022 pot fi efectuate, contra cost, prin serviciile de asistenţă din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.
- Pentru efectuarea programărilor pentru activitatea de asistenţă: programari@(indicativul județului ex. tl).onrc.ro
Acte normative de referință:
- Legea nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului.
- Legea societăților nr. 31/1990 – republicată cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în executarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modicările și completările ulterioare, Titlul V - Capitolul I: Grupurile de interes economic;
- Legea cooperației agricole nr. 566/2004 - cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare.
ÎNCHIDEREA UNEI ÎNTREPRINDERI
Servicii de asistență:
- Redactarea actelor modificatoare ale actului constitutiv, precum şi a altor acte supuse înregistrării în registrul comerţului; darea de dată certă pentru actele redactate de serviciile de asistenţă; înregistrarea cererii de înregistrare şi a documentelor anexate acesteia ale solicitanţilor care au beneficiat, la cerere, de servicii de asistenţă în condiţiile Legii nr. 265/2022 pot fi efectuate, contra cost, prin serviciile de asistenţă din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.- Pentru efectuarea programărilor pentru activitatea de asistenţă:
programari@(indicativul județului ex. tl).onrc.ro.