Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

13 Noiembrie 2024

portal

portal

Conferinţa Anuală Anticorupție. Ediția a II-a
6-7 octombrie 2014

În zilele de 6-7 octombrie 2014, la Biblioteca Națională a României a avut  loc  Conferinţa Anuală Anticorupție-ediția a II-a, cu tema: “Bune practici în prevenirea corupţiei, în promovarea integrităţii şi a transparenţei”,organizată de Ministerul Justiției, în colaborare cu Direcţia Servicii Online şi Design din cadrul Cancelariei Primului Ministru.
La eveniment au participat reprezentanţi ai tuturor instituţiilor publice implicate în implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie (SNA), respectiv Parlament, Guvern, parteneri instituţionali, reprezentanţi ai mediul de afaceri şi ai societăţii civile.
În cadrul conferinţei, a avut loc o expoziţie de proiecte şi programe anticorupţie, în care organizaţiile participante, printre care şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, au  prezentat bunele practici dezvoltate,  rezultatele celor mai recente campanii,precum şi materiale de informare.

 

Inaugurarea noului Palat de Justiție din Iași - 27 septembrie 2014

În data de 27 septembrie 2014, a fost inaugurat noul Palat de Justiţie din Iaşi, spațiu în  care îşi desfăşoară activitatea Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi.
La ceremonia care a avut loc în “Sala paşilor pierduţi” au participat domnul Liviu DRAGNEA -Vicepremier, domnul Robert CAZANCIUC - Ministrul Justiţiei, domnul Oleg EFRIM - Ministrul Justiției din  Republica Moldova, domnul Adrian BORDEA, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, doamna Silvia MIHALCEA - Directorul General al ONRC, precum şi reprezentanți ai instituțiilor locale.
În cadrul evenimentului, reprezentanții ONRC și ai ORCT Iași au promovat, la standul de informare dedicat, serviciile online oferite profesioniştilor prin intermediul portalului ONRC, noul serviciu InfoCert, precum și aplicația disponibilă prin intermediul portalului european e-Justice, care oferă acces la informațiile gratuite privind entitățile aflate în insolvență din șapte state membre UE. De asemenea, au fost oferite participanţilor materiale informative și demo-uri referitoare la modalitatea de accesare a serviciilor online disponibile pe platforma portal.onrc.ro.

 

Conferința “BACK IN BUSINESS VERSUS PURGATORIUL FALIMENTULUI” - 2 septembrie 2014

În data de 2 septembrie 2014, s-a desfăşurat cea de-a III-a ediţie a conferinţei “BACK IN BUSINESS VERSUS PURGATORIUL FALIMENTULUI”, organizată de Legal Magazin - revista profesiilor liberaleReprezentantul ONRC - Ioan Marginean - Șef serviciu Asistență Tehnică şi Publicare Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a prezentat, în cadrul evenimentului, serviciile online ale ONRC, noul serviciu InfoCert, precum și noua aplicație disponibilă prin intermediul portalului european e-Justice, care oferă acces la informațiile gratuite privind entitățile aflate în insolvență din șapte state membre UE. Audiența a fost formată din aproximativ 100 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice, practicienilor, mediului de afaceri şi mass-media.

 

A 17-a conferinţă anuală a Forumului European al Registrelor Comerţului - Iunie 2014, Roma

În perioada 3-5 iunie 2014 s-a desfăşurat la Roma cea de-a 17-a conferinţă anuală a ECRF la care au participat 126 de reprezentanţi ai registrelor comerţului din întreaga lume. În cadrul evenimentului cu tema “Our data, our value”, Directorul General al ONRC, Silvia MIHALCEA a susţinut o prezentare privind serviciile online ale ONRC şi noua facilitate pusă la dispoziţia solicitanţilor prin intermediul portalului ONRC, respectiv serviciul InfoCert pentru obţinerea certificatelor constatatoare şi a furnizărilor de informaţii din registrul comerţului.

 


Masa rotundă organizată în cadrul campaniei de informare
“Alege O.N.R.C. online! Servicii la un click distanță” - 19 mai 2014, Brașov 

În data de 19 mai 2014, s-a desfăşurat la Braşov o masă rotundă în cadrul campaniei “Alege ONRC online! Servicii la un click distanţă!”. La eveniment au participat, alături de Directorul General al ONRC, Silvia MIHALCEA, reprezentanţi ai instituţiilor publice, practicienilor, mediului de afaceri şi mass-media. Scopul întâlnirii a fost acela de a prezenta serviciile online oferite de ONRC prin portal.onrc.ro.

 

Masa rotundă organizată în cadrul campaniei de informare
“Alege O.N.R.C. online! Servicii la un click distanță” - 9 mai 2014, Brăila

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a organizat la Brăila, în data de 9 mai 2014, o masă rotundă în cadrul campaniei “Alege ONRC online! Servicii la un click distanţă!”. Directorul General al ONRC, Silvia MIHALCEA, a prezentat, cu această ocazie, serviciile online ale ONRC şi InfoCert – noul serviciu online de eliberare a certificatelor constatatoare şi a furnizărilor de informaţii din registrul comerţului.

 

 

Consiliul Consultativ pentru dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii - 17 aprilie 2014, București

În data de 17 aprilie 2014, Directorul General al ONRC, Silvia MIHALCEA, a participat la şedinţa Consiliului Consultativ pentru dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii. În cadrul întâlnirii a fost prezentat noul serviciu online InfoCert – serviciul pentru obţinerea online a certificatelor constatatoare şi a furnizărilor de informaţii din registrul comerţului.

 

Conferința de lansare a serviciului online InfoCert - 10 aprilie 2014, București 

În data de 10 aprilie 2014 a avut loc conferinţa de lansare a noului serviciu online specializat de tip e-guvernare, InfoCert. La eveniment au participat domnul Liviu STANCU, Secretar de Stat în Ministerul Justiţiei şi doamna Silvia MIHALCEA, Director General al ONRC. InfoCert a fost dezvoltat cu scopul de a creşte gradul de operativitate în relaţia cu beneficiarii serviciilor ONRC, prin furnizarea de documente cu semnătură electronică, în mod automat, fără intervenția operatorului de date, 24 ore/zi, 7 zile/săptămână.

 

Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00.